4b

 Placerea simturilor a fost intotdeauna valoarea pe care o apreciez cel mai mult, pentru ca alta mai insemnata nu am avut niciodata. Ma las in voia vantului, izbanzile ori infrangerile, bunele sau relele, cate le-am trait, mi-au aratat, ca in viata asta, atat sufleteste cat si trupeste, binele va veni din rau, iar raul din bine. De aceea traiesc mizand spre o existenta implinita, fara reguli si fara limite, pentru mine nu exista niciun joker salvator.
Iar atunci cand ai un impold ispititor si satisfacator, pasiunea trebuie cultivata pentru a te redescoperi.
Te visez, dorindu-te prin preajma mea, te vad strecurandu-te prin obscuritatea din camera mea cand toate lumanarile-mi sunt stinse.Te apropii de mine si prin pielea alaturata te simt, lipit de mine si tac, pentru ca orice as zice nu ar avea vreo semnificatie.
E un mister intre noi, nu perpetuu, nu al nostru propriu, ci e unul nou de fiecare data cand ne intalnim, mai inovator, mai cunoscator de noi insine, mai palpitant. Te lasi greu pe umarul meu, muscand cu buzele carnoase sfarcul urechii, sub muscatura, sangele imi zvacneste, imginatia-mi nu vrea sa mearga mai departe ! Oare asta este maximul intensitatii adrenalinei la care corpul meu este capabil sa ma ridice ? Respir. Iti explorez fiecare centimetru de piele fina, denivelarile trupului tau mi se par perfecte, respiratia ta e innabusitoare, degetele tale se joaca in parul meu, imi soptesti ceva, dar sunt prea departe sa te inteleg . Ma contopesti si asta e tot ce imi doresc pe moment.
Tresar. Ma trezesc, cearsafurile mele sunt reci si asudate la fel ca si pielea mea, iar dimineata isi face loc printre nori.
E sambata !

Aminteste-mi cine sunt

 Sunt probabil una din acele finite fermecatoare nascute dintr-o greseala a destinului, fara speranta, fara a putea fi inteleasa. Sunt idei care ma patrund, ma rod, ma ucid, ma innebunesc atunci cand nu stiu sa ma impotrivesc lor. Acum nu imi dau seama cum ma invadeaza, ca un stapan, un tiran, ce se intinde cu fiecare ceas, cu fiecare zi , ca revine mereu, se instaleaza, alunga preocuparile mele obisnuite, imi schimba judecata. Sunt pierduta sau sunt doar o filoxera a sufletului meu ?
  Caut scapari in constiinta mea, sunt puse acolo de mul timp, la pastrare. Stiind ca pot uneori evada  ma simt implinita, imi este vital sa ma simt vie, sa fac ceva, sa combat, sa pacatuiesc daca este nevoie.
 Confuza si plina de iluzii la idea ca as astepta ca raspuns la o intrebare despre propria-mi identitate ma cuprinde frica, ma intreb cine sunt, adeseori ma sperii de  ce imi ascund si mie insumi, asa ca te rog pe tine ca atunci cand visele nu-mi vor mai fi de ajutor, sau cand propria-mi constiinta va fi greu de acceptat, aminteste-mi cine sunt.
 Aminteste-mi cum sunt eu , asa cum ma stii tu, din ce am facut, din ce am scris, din ce ti-am povestit, dincolo de tot ce imi este dat a fi.
Aminteste-mi zambetele si rasetele colorate, gandurile ce se pierdeau in zari fumurii, culorile de mai, albul fulgerator al zapezii, aminteste-mi ca eu inca mai am aripi, ca ma hranesc cu iluzii. Aminteste-ma din amintirea ta !

P.S:  Sa nu uiti, cel mai mult din lumea asta imi plac diminetile reci cu un soare arzator de stralucitor !

princeSS

Noi traim doar pentru clipa prezenta si ne daruim tot timpul bucuriei florilor de ciresi, zapezii, frunzelor de artar, frumusetii lunii, ne ofilim, imbatranim si renastem, cantandu-ne cantece, band ceai, scriind versuri, cunoscand parfumurile si atingerea matasii, mangaind spre a oferi incantare si plutind ! Niciodata nu trebuie sa fim triste, totdeauna plutim ca un nufar dus de valul vietii ! ( J.C. )

  

Temptation

Si ma intreb adeseori care dintre noi este ispita – pentru ca asa cum am mai spus fiinta umana in existenta sa nu se afla doar in puterea propriilor capricii sau a unor forte sufletesti obscure, ci mai mult de atat depinde de ceea ce intra si iese din ea.
Daca ma gandesc la inceputuri tu ai intins capcana, iar eu am cazut in ea, si asemeni tuturor oamenilor cand mi-am intalnit slabiciunea, gandurile si propria-mi fiinta s-au metamorfozat. Tu ai fost doar spiritul iscoditor care a avut ca arme intuitia linistitoare a inefabilului.
Primul impuls a fost POATE, cu toate ca “poate” nu inseamna intotdeauna “va fi” am intrat in joc. Si a fost ! A fost nevoie doar de o seara magica si intre noi a inmugurit o dorinta – fantastic, iar incendiul diminetii sa mistuit peste tot, lasand in urma ce am dorit a avea.
Sheakespeare spunea ca “ Prin daruire te pastrezi de-a pururi / Si-asa ramai, cum stii sa-ti dai contururi “ – e intru totul adevarat. Cati pot face oare asta? Cati isi pot incalca regulile morale ale firii, iesind din propria rutina, izdutind undeva, cu cineva si lasand in urma doar restul in tacere, doar pentru ei insisi ?
Ori probabil NU ! poate aici e invers “ O slabiciune, numele tau e femeie !” pentru ca asemeni marginii universului care e conturat de constiinta noastra, asa si tot ce descoperim poate fi la latitudinea noastra in ale cunoasterii.
Am cautat aceasta ispita, fara sa-mi dau seaama, era o parte din mine ce tanjea dupa ea, numai ca dorinta si puterea de a o dobandi nu erau pe aceeasi lungime de unda. O cansideram mai mult sau mai putin un rezultat al moralei dorintei, nicidecum ceea ce era defapt – un imbold catre actiunea moralei.
Legatura pe care am strans-o e asemeni unei tainice comori – din nu stiu ce motiv nu o pot numi relatie – nu e o evadare DIN realitate, ci o intrare IN realitate - singura realitate care exista pentru mine. Iar sa iti doresti, sa sacrifici fara speranta de rasplata, asta inseamna daruire.
Am inceput usor, pentru ca inceputul tuturor lucurilor este mic, mergem mai departe la fel, cateodata nu sunt eu, cateodata nu este el, cateodata nu suntem nicaieri. Invat, asimilez si persist. Eu nu caut portul ci largul marii, nu mai am sufletul nespovedit de taine ca odaile cu ferestre inchise ce nu se aerisesc niciodata, ci am invatat ca fiecare trebuie sa creada in ceva, in cineva si cel mia important atunci cand sunt descult sa nu calc in picioare spinii.
Nu stiu acum si nici nu vreau sa aflu daca fiecare inceput isi are si un sfarsit. Nu vreau sa vina o toamna fara sa o astept, nu vreau sa vad ca totul a trecut si nu se va mai intoarce.
Daca voi accepta, voi sti ca viata mea nu e cea pe care am trait-o, ci e acea pe care mi-o amintesc spre a mi-o povesti, iar cele mai frumoase zile sunt cele care le pastrez adanc in cripta amintirilor.
Merg mai departe, ma las ispitita si ceea ce imi surade e nascut pentru clipa de acum. O TRAIESC, iar pentru mine cea mai mare bucurie e sa ma multumesc cu ce am, iar ce imi lipseste sa imprumut tot de la mine !

hate you :)

 Zăbovesc multă vreme printre fantasme, gândindu-mă  că suferinţa mea e mai mare decât ce ar putea îndura oricare altă creatură.

 Chiar e greu, nu atât fizic cât şi mental. Nu eu am creat răul, nu eu m-am creat pe mine, cel ce a făcut-o nu mă lasă să visez. El nu ştie nimic, nu ştiwe că atunci când un copil este dezamăgit brusc, mai ales de către cei pe care îi iubeşte cel mai mult, poate decide să nu mai creadă în nimic niciodata - nici tangibil, nici intangibil, poate să-i piară puterea de a se încrede sau de a se minuna.

 El nu ştie că oricât de bine ai acoperi cu vopsea sau cu ceară, podele de lemn tot pastrează o mireasmă - asemeni amintirilor.

 El nu ştie că dragostea care o dai mai departe e singura care o păstrezi pentru tine şi te face cel mai fericit.

 Vreau să cred că nu e un om rău, ci doar încearcă sp se agaţe de o realitate mult mai palpabilă şi demnă de el. Nu reuşesc să-l înteleg, pentru că el e singurul care îşi refuză propria dramă, refuză să o creadă, refuză să o repare.

 Iar eu, eu sunt la mijloc, cea prin care intră toate, sunt cea din cauza cărei se întâmplă toate şi încep sa mă maturizez mai devreme, să devin mai pasivă şi după fiecare moment greu, uit să mai zâmbesc, iar dragostea mea pentru el, într-un sfârşit  se transformă în ură. Pentru că DA, ura vine din teamă - trăiesc asta pe propria-mi piele- nu trebuie să îţi fie teamă niciodată.

 Dar mie îmi este ! Chiar dacă sunt momente în viaţa mea când ar trebui să realizez că fetele ca mine nu plând niciodată indiferent cât de greu le este, cu toate că viaţa ne bate şi ne arată incă din clipa când ne naştem că plânsul e un semn al vieţii.

 Deci mulţi se înşeală, şi fetele puternice plând câteodată, pentru că e greu să menţii aparenţe cărora nici măcar tu nu le faci faţă. Totuşi e viaţa ta ! nu ai de ce să joci un rol care nu te mai prinde.

 Nu-mi rămâne nimic după atatea lacrimi, dezamăgiri, vise spulberate, gânduri grele ! Aştept să uit amintiriile şi odată cu uitarea să dispara si ura.

 Chiar dacă la urmatoarea zvâcnire a dezamăgirilor îmi voi dori SĂ ARDĂ ÎN IAD !

 

HOPE

Mi-am pierdut credinta in orice - se spune ca un copil , o data ce traieste la inceputul vietii traieste dezamagirii , nu mai infrunta teama de a-si pune increderea in ceca sau cineva anume .
A venit si randul meu . Nu am in ce-mi mai pune credinta . Am crescut cu o credinta intr-un Dumnezeu bun , ce le stie pe toate si ne poate indeplini visele si tot ce noua ni se pare imposibil . Ajung  la simpla concluzie ca daca exista si are atata putere , eu sunt prea nesemnificativa ca sa pot cere atatea si atatea.
Azi nu mai cred nici in ziua de maine , pentru ca oricat de vopsita ar fi o podea , tot pastreaza un miros de ceara si de lemn umed , la fel ca si trairile mele , trec peste ele , le maschez de aparente , dar vor fi intodeauna , iar cand imi va fi mai greu le voi resimti si ma vor intrista .
Merg mai departe , fara sa stiu daca ma va astepta vrun bine sau nu , tin aproape vopseaua cu care sa acopar usor toate greutatile .Las viata sa ma surprinda , soarele sa rasara si sa ma bucure cu hidratare , las oameni sa ma incojoare si sa-mi satifaca pofta minima de a trai...
Si cu toate acestea ratiunea decide in locul dorintei spirituale ce ma indeamna doar spre nemurirea sufletului . Nu vreau castele din nisip , nu vreau vorbe ce le matura vantul , vreau doar incredere in mine si forta sa trec peste !
Life goes on , like always !

LifeGoesOn

Viața fără scop e lipsită de principalul ei intrument de apărare împotriva puterilor negative, eu nu cred în nimeni și nimic, din nefericire nu cred nici în mine.
 Și cred ca greșesc, cu toate că trăirea întregii noastre ființe nu e decât mizerie si iertare, fiecare dintre noi iși poate recunoaște că suferința lui proprie e vie pentru că se hrănește din fericirea altora - o fericire care pe alții poate îi eliberează de greu. Dar așa suntem NOI, egoiști până în măduva oaselor, egoiști până în vârful fiecărui vârf de păr.
 Cu toate acestea ne bucurăm că viața oricum ar fi ea, nu stă in loc și conștientizăm că indiferent că avem o existență amărâtă și plicticoasă sau nu, e viața noastră, nu e una făcută pe bandă, gata uzată și trăită l-a mâna a doua.
 Nu suntem răi nici unul dintre noi, mai degrabă suntem ca și cum am încerca să găsim ceva mai real și palpabil în lume.
 Căutăm mereu să îndepărtăm greul, dar nu realizăm că ce este defapt cealaltă față a monedei, dragostea pe partea opusă. Avem cu toții un viitor, ce este prezentul numai dacă persistăm să o dorim .