Aminteste-mi cine sunt

 Sunt probabil una din acele finite fermecatoare nascute dintr-o greseala a destinului, fara speranta, fara a putea fi inteleasa. Sunt idei care ma patrund, ma rod, ma ucid, ma innebunesc atunci cand nu stiu sa ma impotrivesc lor. Acum nu imi dau seama cum ma invadeaza, ca un stapan, un tiran, ce se intinde cu fiecare ceas, cu fiecare zi , ca revine mereu, se instaleaza, alunga preocuparile mele obisnuite, imi schimba judecata. Sunt pierduta sau sunt doar o filoxera a sufletului meu ?
  Caut scapari in constiinta mea, sunt puse acolo de mul timp, la pastrare. Stiind ca pot uneori evada  ma simt implinita, imi este vital sa ma simt vie, sa fac ceva, sa combat, sa pacatuiesc daca este nevoie.
 Confuza si plina de iluzii la idea ca as astepta ca raspuns la o intrebare despre propria-mi identitate ma cuprinde frica, ma intreb cine sunt, adeseori ma sperii de  ce imi ascund si mie insumi, asa ca te rog pe tine ca atunci cand visele nu-mi vor mai fi de ajutor, sau cand propria-mi constiinta va fi greu de acceptat, aminteste-mi cine sunt.
 Aminteste-mi cum sunt eu , asa cum ma stii tu, din ce am facut, din ce am scris, din ce ti-am povestit, dincolo de tot ce imi este dat a fi.
Aminteste-mi zambetele si rasetele colorate, gandurile ce se pierdeau in zari fumurii, culorile de mai, albul fulgerator al zapezii, aminteste-mi ca eu inca mai am aripi, ca ma hranesc cu iluzii. Aminteste-ma din amintirea ta !

P.S:  Sa nu uiti, cel mai mult din lumea asta imi plac diminetile reci cu un soare arzator de stralucitor !