Nu eram eu ! Jur ca nu eram eu cea pe care o iubea cea cu care isi impartasea bucuriile, tristetile, munca, dragostea, lacrimile, cearsafurile, cine, diminetle, nu eram eu cea caruia ii fura ori daruia zambete, cuvinte calde, sperante, vise … Cine eram ? Cum am ajuns acolo ?
Frig. Taziu, e obositoare scoala, mai ales dupamiaza. Mainile erau reci, cu toate ca manusile calde si pufoase le aparau de vantul rece. Nu te uita la mine, nu veni spre mine ! Te rog nu !
Sa nu te recunosc, te ucide frigul asta si pe tine, nu ? Autobuzul asta nu mai vine ! Ma privit lung, avea niste ochi minunati de caprui si niste gene arcuite care sigur a ucis multe ganduri care s-au incelstat cu privirea ei. Era blanda, calda, era tot ce el isi dorea.. Am zambit printre dinti, o parte din mine plangea si il lasa ei.
-Da .. Abia astept sa ajung acasa ! Continuarea nu o stia. Asteptam sa ajung acasa sa plang, sa-mi plang inima in durere si singuratate. Ce drept aveam eu sa intru in viata lui, sa ii zdrobesc ce construise el atatia ani de-a randul, ma durea pe dinauntru, stiam ca gresesc, dar o parte din mine apartinea lui de demult, fraa ca eu sa vreau asta. Ma bucuram pentru ea, era cea mai fericita fiinta de pe pamanat avand asa un om alaturi.. Asa cum eu niici in vis nu mi-l puteam permite !
Am urcat in autobuz amandoua, asezandu-ne alaturi in urmatoarea jumatate de ora cat dura drumul pana acasa. Vroiam sa imi vorbeasca orice, orice aberatie posibila, numai despre el nu ..
-Stii ? Maine e ziua puiului meu ! i-am luat un tricou si niste dulciuri ! Geamul mi se parea ademenitor, chiar in bezna ierniii de ora cinci dupamiaza puteam sa disting oameni mergand prin zapada, masini frumoase stand la semafor, cersetori cautand adapost !
- ce dragut ! Cati ani face ?
- 22 ! Am vrut sa ii fac si un tort. Inca ma mai gandesc. Poate o sa ii fac de aniversarea noastra.. Anul asta facem 3 ani. Iti dai seama ce repede a trecut timpul ?!
Chiar asa ! Erau aproape patru luni de cand il stiam si parca traisem o viata langa el, imi era de ajuns daca muream maine, eram fericita. Nimeni nu m-ar fi inteles. i-am zambit. Din nou ma bucuram pentru ea. Telefonul imi vibreaza. Uram sa ma sune cineva in preajmea ei, mereu aveam impresia ca era el si nu stiam cum voi reactiona. El era :
-ce faci ? Deja tremuram, i-am raspuns raspicat ca nimic, nu-l auzeam si il voi suna eu !
-Cine era? Sorile ?
--Da Da ! Vor sa vin mai repede acasa ! Le e urat fara mine !
nu stia nimic. Ma durea ceva in interior ca ii faceam asta. De ce i-am facut asemenea lucru ? Nu aveam nicio vina. Mi-am propus in gand, ca de maine sa-l uit. Ea nu merita asta, poate ca nici eu !
Mi-a spus ca va cobori la el. O asteapta… ma va suna cand va ajunge acasa, sa-mi povesteasca cum a fost si cum va merge ziua de maine. A coborat, iar eu am plans. Plangeam si nu stiam de ce . Gerul imi ingheta fata, vroiam sa cad in zapada, sa ma izbeasca o tornada. Sa dispar. De ce nu eram eu in locul ei , de ce nu puteam eu sa fiu cea care spunea toate cele .. De ce ?
Cadoul pentru el era impachetat frumos. Cel mai pufos ursulet de la “me to you” in cel mai dragut amabalaj, sub care statea o ciocolata cu bule care pocneau cand o mestecai . Am rupt ambalajul, am plans, am izbit, mi-a parut rau si l-am facut din nou. Uram sa vina seara fara el. Dar a sunat .
-Nu-mi zambi ! Te urasc astazi ! Mi-as fi dorit sa ii spun din toata fiinta mea. Era atat de frumos. Stateam in masina lui calda si frumoasa.. Cu picioarele pe bord, manacand cate un McPuisor si Mars ca fetele, el contempla, iar eu ma bucuram cu inima ca era lnga mine .
-ce facem dupa ?
-Nimic. Nu imi placeau intrebarile care mi le punea si la care nu aveam raspuns. i-am spus ca e frumos astazi . Mi-a zambit si mi-a spus plin de ciocolata :
-Esti o gasca !
Cum pot oare patru luni ,ma intrebam atunci, sa te schimbe ? Eram un copil .. Visam dragoste, printi, masini, plimbari, nu stiam nimic din toate acestea, nu anticipam nici prin vise cata durere pot ascunde atatea lucruri frumoase.Si-a lasat capul pe pieptul meu .. Imi radea in san si ma tachina prin faptul ca nu aveam nimic generos sub tricou. I-am zis rece si cu dulceata in acelasi timp:
-Aparentele inseala ! Dar stiam mai bine ca mine asta. Pentru ca aparent el a fost ispita, iar eu am cazut prea usor. Mereu ma intrebam de ce eu ? De ce continua sa vina la mine, sa ma alinte, sa imi faca vise, sa imi aduca dulciuri, sa fie pentru mine ? Imi raspundea sec de fiecare data :
Cine esti tu ? Unde te duci ? Dar noi suntem aici ? Noi ne-am intalnit vreodata ? Zambeam sec si eu . El nu stia ca ma doare. Si taceam , acceptam asa, pentru ca atunci el era singurul care ma facea fericita.. Asa cum era el, rareori langa mine, putin si nu din dragoste.
Daca pana ar tine pasul cu gandurile mele, as scrie multe carti. De fiecare data cand puneam mana pe stilou vroiam sa insir randuri cu povestea noastra.. Dar era in zadar, nu exista poveste unui singur om, mereu trebuie sa fie doi, sa aibe la cine se imparti totul. El nu stia asta si il uram, traiam o poveste numia a mea, numai eu si dorinta de al avea pe el alaturi. Dar pana cand?
A venit vara . Am luat vacanta. Eram mare de acum. Vacanta aceea o visam numai cu el. A fost la inceput. Aveam o camasa roz voalata, sub care se putea intrezarii cu usurinta lenjeria mea inca infantila pentru ceea ce urma. Imi placea pieptul lui tare, mirosul lui acrisor, gustul sau dulce, parul sau moale. Infruntam mereu aceeasi dorinta de al vedea .
Nu stiam ca in intea lui eram doar o moneda de piele, pe care el nu mai putea cumpara nimic. Acum imi doresc sa fiu o fecioara inca. Oare cum pot numara atatea nenorociri in sfintenia fiintei mele ? Eram un copil mutilat, cenusiu, din care ultimul pic de scanteie fusese stors. Am fost pironita precum un fluture pe un pedere, dezgolit , neatins cu gingasie, ci doar patand un satin fals cu sange din sange, devenind dorinta, neincetand a fi nicio o clipa: una singura.
-Iti promit ca mereu voi fi langa tine si sa nu uiti ca pentru mine tu esti cel mai frumos si bun luru care mi s-a putut intampla.
Am plans la pieptul lui de bucurie si de tristete in acelasi timp, pentru ca stiam ca ma minte si niciodata nu va fi asa. Era noaptea tarziu , ne-am asezat pe iarba inca cruda si am privit cerul amandoi, pielea imi era buburuzata.. M-am intors sa-l pot primi mai bine. Se uita cu ochii lui mari la mine si ma cuprindea sfiala, in privirile lui ma pierdeam mereu. Nu aveam niciun drept, dar nu stiam ce sa fac.
-Stai asa ! Nu te misca ! Plimba degetul pe spatele meu . Am vazut un film zilele trecut, alunitele tale formeaza “casiopea”! Simti ? Si a inceput sa traseze liniii pe spatele meu !
- Promite-mi ca nu vei pleca niciodata !
-Promit ! Mi-a raspuns.
-Si-a plecat !
De atunci am inceput sa ma mint. mi l-am insusit ca un inger, ca prieten, ca protector, ca amant, dar niciodata ca iubit. O data l-am intrebat :
-Vrei sa fii prietenul meu ?
A ras, a schimbat subiectul, apoi a zis”:
-Tu esti asa un pui, iar eu asa un nesimtit. Nu am putut zice nimic.
Ea a plecat de langa el, sau el de langa ea, niciodata nu am vrut sa stiu. Cand ne intalneam, ei doi nu existau nici macat intr-o propozitie. La un moment dat, ininate de acestea, nu mi-a mai fost niici mie prietena, nu a mai vrut, nu a contat pentru mine si el, a contat pentru mine si ea, pentru prietenia noastra, in fond ei nu s-au despartit din auza mea, pierdusem o prietena si castigasem o lectie- atunci nu stiam sa pretuiesc niici unele.
Il visam langa mine uneori, eu cu el, printre alti, dar nu stia nimeni, el nici macar nu vedea asta. Ajunsesem sa-l urasc. Ura vine din teama, imi era teama ca il voi pierde si pentru asta il uram. Culmea era ca dupa ce isi terminase singura relatie pe care o stiam, nu a mai fost cu nimeni. i-am citit mesaje de la tipe suspecte care ii declarau dragostea , glumea si spunea ca sunt tipele cu care se va casatori, oare de ce nu-mi puteam imagina ca el traieste dincolo de mine? Stiam ca glumeste sua defapt asta speram , sa minta cum facea de obicei.
Printre timp .. Am plecat si eu de tot. a aparut cineva nou. M-am indepartat de el , dar ma durea in continuare, nu era nimnei care sa umple golul pe care el la lasat in mine. A trecut un an in care nu am zambit pentru ca asa simtem nevoia, a trecut un an in care i-am scris scrisori, I le-am pus in plicuri parfumate sub stergatoarele masinii seara tarziu, i-am trimit e-mailuri pe care nu le-a citit niciodata, spunea el , l-am sunat si nu mi-a raspuns ! El ! El care mi-a promis ca nu va pleca niciodata. Dar de ce nu puteam sa il urasc ori sa-l uit?
A venit din nou, intr-o seara calda la mine, cu sacul lui de zambete si glume. L-am iertat si m-am asezat din nou la pieptul lui, crezand ca din nou voi reveni la viata mea normala. Era asa cum l-am lasat ! Frumos ! Bland ! Cald ! Stiam ca l-am iubit , iubesc, si-l voi iubi mereu, chiar de ar fi ca maine sa plece din nou si sa nu se mai intoarca niciodata ! i-am spus:”
-Stii un singur lucur imi doresc, daca va fi sa mor, sa fie inaintea ta, nu as putea suporta sa ti se intample nimic, niciodata ! Si o spuneam din suflet, era ceea ce simteam cu adevarat !
Mi-a zambit cum o facea intotdeauna.. Am coborat acasa, cu teama ca nu va mai veni inca o data si inca odata pe la mine !
